Aşa era foarte bine. Anthony Eastwood ştia — ca oricine, de altfel — cum ar fi tre-buit să fie povestirea. Necazul era că nu reu-şea cu nici un chip să înceapă. Cele două atribute esenţiale ale unei povestiri erau tit-lul şi intriga ; restul însemna doar muncă de rutină. Uneori însuşi titlul ducea la intrigă şi totul venea de la sine. Âcum, însă, titlul con-tinua să îl sfideze de pe pagina goală şi nu lăsa să se întrezărească nici cel mai mic de-taliu al intrigii.
Din nou privirea lui Anthony Eastwood pretinse inspiraţie tavanului, podelei, tapetu-lui... şi nu apăru nimic.
— Numele eroinei va fi Sonia, hotărî pen-tru a urgenta demarajul. Sonia sau... poate Dolores. O să aibă pielea palidă ca fildeşul, acea culoare care nu se datorează unei sănă-tăţi precare, şi ochii asemeni lacurilor inson-dabile. Numele eroului va fi George sau, mai bine, John ; ceva scurt şi englezesc. Apoi gră-dinarul — presupun că o să apară şi un gră-dinar, doar trebuie să îngrijim cumva nenoro-citul ăsta de castravete — grâdinarul ar pu-tea fi scoţian şi să dovedească un pesimism amuzant în privinţa îngheţurilor timpurii...
Uneori metoda dădea roade ; nu şi în di-mineaţa asta ! Cu toate că reuşea să îi vadă
clar pe Sonia, pe George şi pe grădinarul cel comic, aceştia nu păreau dornici să fie activi şi să facă ceva.Grad
,,Ar putea fi o banană, neîndoielnic, gîndi Anthony, disperat. Sau o salată verde sau o varză de Bruxelles ? O criptogramă pentru Bruxelles... răsaduri furate... un baron bel-gian sinistru...".
O fracţiune de secundă păru să se între-vadă o geană de lumină, dar se stinse ime-diat. Baronul belgian nu voia să se întrupeze şi Anthony îşi dădu brusc seama că îngheţu-rile timpurii şi castraveţii erau două noţiuni incompatibile, aşa că adio grădinar amuzant.
— Fir-ar să fie !, spuse Anthony.
Şe ridică şi apucă ziarul „Daily Mail". Era foarte posibil ca cineva să fi fost ucis într-un mod care să inspire un autor ce se străduia din răsputeri. însă în dimineaţa asta nu erau decît evenimente politice şi ştiri externe. Domnul Eastwood aruncă ziarul scîrbit.
Apoi luă de pe masă un roman, închise ochii şi puse degetul în josul unei pagini. Cu-vîntul pe care soarta i-1 indică în acest fe] era „oaie". în momentul următor, dînd do-vadă de un spirit sclipitor, în minte i se de-rulă o întreagă povestire. O fată drăguţă... iubitul ei fusese omorît în război... ea are
