— Ce doriţi de fapt ? Vreun cadou de Mlfttă ?
— Asta e !, se agăţă Anthony de sugestia ci. Dar găseşti aşa greu ceva potrivit !
— Ei, nu chiar aşa greu, zise doamna şi se
idică hotărîtă. Un obiect vechi de sticlă nu
poate să displacă nimănui. Am o serie de ca-rafe... Şi aici uite un set delicat pentru li-chior, cel mai potrivit cadou pentru o mi-reasă.
în următoarele zece minute Anthony în-dură o adevărată tortură. Doamna îl încol-ţise ; îi prezentă toate calităţile posibile ale artei sticlăriei. începuse să-1 copleşească dis-perarea.
— Minunat, minunat !, exclamă fără vlagă, punînd jos un pahar cu picior, care tocmai îi fusese vîrît pe gît. Izbucni grăbit : Vă rog, aveţi telefon ?
— Nu, nu avem. E unul vizavi, la poştă. Ei, ce părere aveţi ? Cupa sau aceste delicate pahare de rom ?
Nefiind femeie, Anthony nu era versat în arta de a ieşi dintr-un magazin fără să cum-pere nimic.
— Mai bine să iau serviciul ăsta de lichior,
zise mohorît.
Instructorii scoala soferi isi desfasoara activitatea pe baza unei programe scolare bine fundamentata, conceputa pentru asimilarea corecta si completa a cunostiintelor si deprinderilor necesare conducerii. Sunt rabdatori si, posedand o buna cunoastere a psihicului uman, o sa te ajute sa inveti intr-o atmosfera relaxanta sa conduci si sa te comporti ca un profesionist atunci cand esti la volan. La fiecare sedinta instructorul preda tema prevazuta in programa scolara si parcurge traseul adecvat insusirii cunostintelor
Părea obiectul cel mai mic. Era îngrozit să nu se trezească în braţe cu un candelabru.
Cu durere în suflet îşi plăti achiziţia. Apoi, în timp ce bătrîna îi făcea pachetul, curajul îi reveni instantaneu. La urma urmelor, îl va considera excentric şi, oricum, ce importanţă avea părerea ei !
— Castravete, rosti clar şi răspicat. Bătrîna cotoroanţă încremeni.
— Poftim ? Ce-aţi spus ?
— Nimic, minţi Anthony la repezeală.
— Ah ! Mi s-a părut că aţi spus castravete.
— Chiar aşa, o sfidă.
— De ce n-aţi zis de la început ? Mi-am
pierdut vremea de pomană. Pe uşa aia şi sus
la etaj. Vă aşteaptă.
Ca prin vis, Anthony trecu prin uşa indi-cată şi urcă nişte scări extrem de murdare. La capătul lor, o altă uşă stătea deschisă, lă-sînd să se vadă un salon micuţ.
Pe un scaun ,şedea o fată şi privea fix spre uşă cu o expresie de nerăbdare.
Ce fată ! Avea într-adevăr acea paloare de ivoriu despre care Anthony scrisese atît cle des... Şi ochii ! Ce ochi ! Nu era englezoaică, puteai vedea dintr-o privire. Avea ceva exo-tic, străin, vizibil chiar şi în simplitatea pre-ţioasă a rochiei.
