Petreceri copii

      Intr-o lume indepartata, unde doar gandurile fericite pot pluti catre aceasta, exista o cetate unde este mare veselie.
      In aceasta cetate se afla o gradina imensa, cu flori rare si plante frumoase ce isi intind frunzele lin pe crengi si ating iarba verde pur. In aceasta gradina este construit cel mai frumos castel din lume, din clestar. Locuitorii din castel sunt personaje de povesti, care au venit aici pentru a pastra farmecul povestilor viu. Si-au unit puterile si au creat acest mic oras fermecat in care magia este prezenta in orice colt.
       In spatele gradinii imense, se tin lant petreceri pentru copii. Sunt ascunde in aceasta lume secreta. Aici pot veni sa cunoasca zanele, spiridusii si cavalerii bravi doar cei ce cred in lumea magica!
        Cetatea magica a petrecerilor pentru micuti este ferecata de porti inalte ce pot fi deschide doar de copii . Copii sunt oaspetii de onoare aici, de fiecare data pentru ei sunt pregatite incaperi fermecate, stropite cu praf magic de catre magic si decorate de catre mari mesteri ce au creat cea mai minunata camera.

Traduceri legalizate

- Atunci e-n regulă. La   revedere.   Creti că...
—    Da ?
—    în legătură cu primii creştini...   încă   o dată nu mai contează, nu-i aşa ?
îşi încolăci braţele în jurul gîtului lui. Bu-zele de-abia li se atinseră.
—    îmi placi... da, îmi placi. Să ţii minte
asta, orice s-ar întîmpla, da ?
Anthony se eliberă din strînsoare cu pă-rere de rău şi se îndrepta spre cei ce-1 ares-taseră.
—    Sînt gata să vin cu voi. Cred că nu vreţi s-o traduceri autorizate reţineţi şi pe această tînără ? !
—    Nu, domnule, asta e totul, răspunse politicos bărbatul cel scund.
„Civilizaţi băieţi au la Scotland Yard !", îşi spuse Anthony în vreme ce îi urma pe scări în jos.
în magazin — nici urmă de bătrînâ, dar Anthony prinse o răsuflare grea din spatele unei uşi şi se gîndi că urmăreşte de acolo cu atenţia încordată evenimentele.
Legalizare notariala - Pentru a veni în sprijinul clienţilor, asiguram legalizarea notarială a tuturor documentelor traduse de catre noi, fără a percepe vreun comision pentru acest serviciu (factura de la notariat se intocmeste direct pe numele dvs.). Clientul suporta traduceri legalizate exclusiv onorariul notarului, 18,60 lei/document (TVA inclus) pentru primul exemplar si 6,20 lei/document (TVA inclus) pentru exemplarele suplimentare ale aceluiasi act. Acestea sunt tarifele minime de pe piata din grila de tarife ale notarilor publici.
Ajuns din nou in mizeria străzii Kirk, An-thony respiră adînc şi i se adresă celui scund
— Acum, domnule inspector... sînteţi ins-pector, cred, nu ?
—    Desigur, domnule. Inspector-detectiv Verrall. Dumnealui este sergent-detectiv Car-ter.
—    Ei, bine, domnule inspector Verrall, a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume... şi ascultaţi-mă cu atenţie. Nu sînt Conrad şi cum îl mai cheamă. Mă numosc Anthony Eastwood, după cum v-am precizat, şi sînt de profesie scriitor. Dacă mă veţi însoţi pînă acasă voi putea aduce dovezi suficiente în le-gătură cu identitatea mea.
Ceva din felul în care vorbca Anthony păru să-i traduceri legalizate impresioneze pe detectivi. Pentru prima oară, figura lui Verrall căpătă o expre-sie de îndoială.
Aparent, Carter se lăsă mai greu convins.
—    îndrăznesc să vă reamintesc, pufni el piin de sarcasm, că tînăra doamnă vă spunea .,Conrad", în toată legea.
—    Ah, asta e altă poveste. Dumneavoas-tră pot să vă mărturisesc că... hm... motive personale m-au îndemnat să mă dau drept Conrad în faţa fetei. O chestiune personală, înţelegeţi ?
—    O poveste plauzibilă, nu ? observă acru Carter. Nu, domnule ! Vii cu noi. Fă-i semn taxiului, Joe !

Traducator limba araba

—    îmi vine destul de uşor, murmură dom-
nul Eastwood sotto voce.
în clipa următoare doi bărbaţi intrarâ în încăpere. Erau îmbrăcaţi civil, dar felul lor de a se purta, oficial, vorbea despre o înde-lungată experienţă. Cel mai scund, un bru-net cu ochii cenuşii, liniştiţi, era purtătorul de cuvînt.
—    Te arestez, Conrad Fleckman, pentru asasinarea Annei Rosenborg. Tot ce spui va
fi folosit împotriva ta. Iată mandatul de arestare şi ai face bine traduceri romana araba să ne urmezi în linişte.
Un strigăt înnăbuşit scăpă de pe buzele fetei. Anthony înaintă cu un zîmbet ciudat.
—    Faceţi o greşeală, domnule ofiţer, rosti el amabil. Numele meu e Anthony Eastwood.
Cei doi detectivi nu părură deloc impresio-naţi.
—    O să vedem asta mai tîrziu, îi ţ>romise cel care tăcuse. Pînă una alta, vii cu noi-
—    Conrad !, ţipă fata. Conrad, nu-i lăsa să te ia !
Anthony privi spre detectivi.
—    îmi veţi permite, fără îndoială, să-mi iau rămas bun de la această tînără doamnă 9
Cu mai multă decentă decît se aşteptase, cei doi bărbaţi se îndreptarâ   spre   uşă.  
 O traduceri araba legalizate este o traducere executata de un traducator autorizat de limba araba si apoi legalizata la notar.  Serviciul de legalizare notariala poate fi realizat numai pentru traduceri efectuate de catre traducatori autorizati de Ministerul Justitiei.
Anthony o trase pe fată în colţul dinspre fereas-tră şi-i vorbi repede, pe un ton coborît.
—    Ascultă-mă ! E adevărat ce-am spus. Nu sînt Conrad Fleckman. Cînd ai sunat azi dimineaţă, probabil că s-a făcut legâtura greşit. Numele meu e Anthony Eastwood. Traduceri araba romana Am venit la chemarea ta fiindcă... mă rog, am venit. 11 privi neîncrezătoare.
—    Nu eşti Conrad Fleckman ?
—    Nu.
—    Oh, strigă ea cu profundă tristeţe. Şi te-am sărutat !
—    . Nu-i nimic, o încurajă domnul Eastwood. Primii creştini practicau des chestia asta. Foarte sensibili ! Acum, fii atentă. O să-i manevrez pe ăştia doi. O să îmi dovedesc curînd identitatea. între timp, nu te vor necăji şi îl vei putea avertiza pe acest Conrad, care îţi este atît de drag. După aceea...
—    Da?
—    Ei, doar atît. Numărul meu de traducator araba telefon este : Northwestern 1743. Şi ai grijă să nu-ţi dea legătura greşit.
Ea îl răsplăti cu o privire fermecătoare, jumătate lacrimi, jumătate zîmbet.
—    N-am să uit... sigur n-am să uit.

Forari puturi de apa

Anthony se opri în prag oarecum descum-pănit. Se pare că sosise clipa explicaţiilor. Dar, cu un mic ţipăt de încîntare, fata se ri-dică şi zbură în braţele lui.
—    Ai venit !, strigă. Ai venit, cerul fie bi-
necuvîntat !
Anthony, nefiind o persoană care să nu profite de împrejurări, o îmbrăţişă fierbinte. în cele din urmă, ea se desprinse şi îl mă-sură cu fermecătoare sfială.
—    Nu 'te-aş fi recunoscut niciodată, zise. N-aş fi putut.
—    N-ai fi putut ?, întrebă Anthony abia auzit.
—    Nu, pînă şi ochii mi se par altfel... şi eşti de zece ori mai frumos decît mi-am în-chipuit vreodată.
—    Sînt ?
în sinea lui, Anthony se îmbărbăta : „Fii calm, bătrîne, fii calm ! Lucrurile merg bine, dar nu-ţi pierde capul".
—    Pot să te sărut din nou, da ?
—    Desigur, acceptă inimos. De cîte ori vrei.
Urmă un interludiu foarte plăcut.
„Mă întreb cine dracu' sînt ?, gîndi An-thony. Sper din tot sufletul să nu apară ade-văratul individ. Ce scumpă e !"
 Folosim urmatoarele materiale pentru foraje puturi de apa: tubulatura PVC cu filtru de tip Screen si pietris margaritar, bentonita, tuburi ejectoare, venturi de fund.
Bentonita este folosita la prepararea fluidelor de foraj.
Bentonitele sunt roci argiloase formate din alterarea cenuşilor vulcanice şi se caracterizează printr-un conţinut ridicat în minerale din grupa montmorilonitului, foraje puturi alături de care apar: cuarţ, mică, illit, feldspat.
Deodată, fata se retrase din braţele sale. cu priviri îngrozite.
—    Nu ai fost urmărit ?
—    Nu
—    Ah, sînt teribil de vicleni. Nu îi cu-noşti aşa cum îi cunosc eu. Boris e un dia-Vol.
—    îl aranjez eu pe Boris ăsta.
—    Eşti un leu... da un leu ! Ei sînt nişte canalii, toţi. Ascultă, 1-am găsit. Mă omoară dacă află. Mi-a fost frică... n-am ştiut ce să fac şi apoi m-am gîndit la tine... Sst ! Ce-a fost asta ?
Un zgomot, jos, în magazin. îi făcu semn să rămînă pe loc şi ieşi în vîrful picioarelor. Se reîntoarse palidă, cu priviri înfricoşate.
—    Poliţia ! Vin sus. Ai vreun cuţit ? Un pistol ? Ce ai ?
—    Draga mea. doar nu te aştepti să omor un poliţist ?
—    Oh, eşti nebun, nebun de legat ! O să te ia cu el şi o să te spînzure.
—    Ce să facă ? întrebă domnul Eastwood cu un fior foarte neplăcut pe şira spinării.
Pe scară se auzeau paşi grei.
—    Uite-i că vin, şopti fata. Să negi totul.
E singura speranţă.

Scoala soferi

—    Ce  doriţi   de   fapt ?   Vreun   cadou   de Mlfttă ?
—    Asta e !, se agăţă Anthony de sugestia ci. Dar găseşti aşa greu ceva potrivit !
—    Ei, nu chiar aşa greu, zise doamna şi se
idică hotărîtă. Un obiect vechi de sticlă nu
poate să displacă nimănui. Am o serie de ca-rafe... Şi aici uite un set delicat pentru li-chior, cel mai potrivit cadou pentru o mi-reasă.
în următoarele zece minute Anthony în-dură o adevărată tortură. Doamna îl încol-ţise ; îi prezentă toate calităţile posibile ale artei sticlăriei. începuse să-1 copleşească dis-perarea.
—    Minunat, minunat !,    exclamă fără vlagă, punînd jos un pahar    cu picior, care tocmai îi fusese vîrît pe gît.    Izbucni grăbit : Vă rog, aveţi telefon ?
—    Nu, nu avem. E unul vizavi, la poştă. Ei, ce părere aveţi ? Cupa sau aceste delicate pahare de rom ?
Nefiind femeie, Anthony nu era versat în arta de a ieşi dintr-un magazin fără să cum-pere nimic.
—    Mai bine să iau serviciul ăsta de lichior,
zise mohorît.
 Instructorii scoala soferi isi desfasoara activitatea pe baza unei programe scolare bine fundamentata, conceputa pentru asimilarea corecta si completa a cunostiintelor si deprinderilor necesare conducerii. Sunt rabdatori si, posedand o buna cunoastere a psihicului uman, o sa te  ajute sa inveti intr-o atmosfera relaxanta sa conduci si sa te comporti ca un profesionist atunci cand esti la volan. La fiecare sedinta instructorul preda tema prevazuta in programa scolara si parcurge traseul adecvat insusirii cunostintelor
Părea obiectul cel mai mic. Era îngrozit să nu se trezească în braţe cu un candelabru.
Cu durere în suflet îşi plăti achiziţia. Apoi, în timp ce bătrîna îi făcea pachetul, curajul îi reveni instantaneu. La urma urmelor, îl va considera excentric şi, oricum, ce importanţă avea părerea ei !
—    Castravete, rosti clar şi răspicat. Bătrîna cotoroanţă încremeni.
—    Poftim ? Ce-aţi spus ?
—    Nimic, minţi Anthony la repezeală.
—    Ah ! Mi s-a părut că aţi spus castravete.
—    Chiar aşa, o sfidă.
—    De ce n-aţi zis de la început ? Mi-am
pierdut vremea de pomană. Pe uşa aia şi sus
la etaj. Vă aşteaptă.
Ca prin vis, Anthony trecu prin uşa indi-cată şi urcă nişte scări extrem de murdare. La capătul lor, o altă uşă stătea deschisă, lă-sînd să se vadă un salon micuţ.
Pe un scaun ,şedea o fată şi privea fix spre uşă cu o expresie de nerăbdare.
Ce fată ! Avea într-adevăr acea paloare de ivoriu despre care Anthony scrisese atît cle des... Şi ochii ! Ce ochi ! Nu era englezoaică, puteai vedea dintr-o privire. Avea ceva exo-tic, străin, vizibil chiar şi în simplitatea pre-ţioasă a rochiei.

Pahare de vin

Posibil să fi spus castravete. Toată chestia  asta e extraordinară. A spus castravete sau nu ?" Nedumerit, străbătu încăperea în lung şi-n lat.
„Strada Kirk, 320. Mă întreb despre   ce-o fi vorba ? O să-1 aştepte pe celălalt să apară. Aş fi vrut să apuc să-i explic.   Strada  Kirk, nr. 320. Parola   e castravete...   Ah !   Imposi-bil, absurd... halucinaţie de creier extenuat". Privi cu răutate maşina de scris. — La ce eşti bună, aş vrea să ştiu ? Te-am admirat toată dimineaţa de pomană.   Un au-tor trebuie să-şi culeagâ ideile din viaţă... din viaţă, auzi ? Plec să culeg chiar acum una.
îşi trînti pălăria pe cap, învălui cu o privire duioasă colecţia sa nepretuită de picturi de email şi ieşi.
Strada Kirk, aşa cum ştiu majoritatea lon-donezilor, este o stradă lungă, pustie, cu o multime de magazine de antichităţi, care oferă tot felul de obiecte false la preturi pi-părate. Mai există şi magazine cu obiecte de alamă, sticlărie, magazine cu vechituri şi ne-gustori de haine recondiţionate.
La numărul 320 se afla un magazin cu obiecte vechi din sticlă. Sticlărie de tot felul umplea prăvălia peste măsură. Anthony fu constrîns să se mlşte ca o felină  pe  culoarul

central, flancat de pahare de vin, în timp ce lustre şi candelabre se balansau şi îi clinche-teau deasupra capului.
O doamnă foarte în vîrstă şedea în fundul magazinului. îi mijea o mustăcioară pe care mulţi liceeni ar fi invidiat-o şi avea 'un fel de a fi feroce.
Se uită la Anthony şi întrebă : ,,Ei, bine ?" cu o voce amenintătoare.
Anthony era un tînăr lesne de descumpă-nit. Se interesă imediat cît ar costa nişte pa-hare.
—    Şase pahare, patruzeci şi cinci de şi-lingi.
—    Ah, da ? Destul de drăgute, nu ? Astea cît costă ?
—    Sînt foarte frumoase, Waterfort vechi. îţi las două cu optsprezece guinee.
Domnul Eastwood pricepu că nu face decît să-şi complice situaţia. în secunda următoare va trebui să cumpere ceva, hipnotizat de ochii acestei bătrîne fioroase. Şi totuşi nu se putea hotărî să părăsească magazinul.
—    Dar acesta ?, întrebă arătînd un cande-labru.
—    Treizeci şi cinci de guinee.
—    Ah !, oftă domnul Eastwood cu regret. Mai mult decît îmi pot permite.

Minti ratacite

Minţile rătăcite... paşte oile în munţii Sco-ţiei... o mistică întîlnire cu iubitul dispărut, efect final cu oi şi clar de lună, exact ca în filmele academice, cu fata zăcînd moartă în zăpadă şi două urme de paşi...
O poveste înduioşătoare ! Anthony îşi   pă-răsi creaţia cu un suspin şi clâtină  tri.st  din cap. Ştia prea bine că editorul nu dorea ge-nul acesta de povestire, oricît   de frumoasă. Povestirea pe care o dorea şi insista să o aibă (şi, în   mod   cu   totul   întîmplător,   plătea   o sumă frumuşică pentru a o obţine) era des-pre femei   brunete  şi misterioase,   străpunse de un cuţit în inimă, cu un erou tînăr pe ne-drept suspectat şi brusca descîlcire a misteru-lui împreună cu indicarea vinovatului în per-soana cea mai   puţin   dubioasă,   cu   sprijinul celor mai inadecvate motivări. De fapt, exact „Misterul celui de-al doilea castravete" !
„Totuşi, reflectă Anthony, pariez pe zece la unu că o să schimbe titlul şi o să-i spună cumva şocant, ca de pildă «Adesea crima pîn-găreşte», fără să mă întrebe. Ah ! Afurisit să fie telefonul ăsta !"
Se îndreptă furios spre el şi ridică ^ecep-torul. în ultimul ceas mai sunase de două ori — o dată, număr greşit şi altă dată, pen-tru a fi invitat la masă  de  o cuconiţă  cara-

ghioasă din lumea bună, pe care o ura amar-nic, dar care fusese atît de insistentă, încît nu-i putuse ţine piept.
—    Alo !, mîrîi în receptor.
îi răspunse o voce de femeie, o voce cati-felată, mîngîietoare, cu. o urmă de accent străin.
—    Tu eşti iubitule ?
—    Păi... nu prea ştiu, răspunse domnul Eastwood prudent. Cine-i la telefon ?
—    Eu, Carmen. Ascultă, iubitule. Sînt ur-mărită... sînt în primejdie... trebuie să vii imediat. E o chestiune de viaţă şi de moarte.
—    Vă rog să mă scuzaţi, se eschivă dom-nul Eastwood politicos. Mi-e teamă că aţi gre-şit.
11 întrerupse pînă să termine.
—    Vino ! Dacă descoperă ce fac, mă
omoară. Nu mă părăsi. Vino repede ! Altfel
mă omoară. Ştii doar, strada Kirk nr. 320.
Parola e castravete... Ssstt !
Auzi ţăcănitul slab cînd se închise telefo-nul la capătul celălalt. Foarte surprins, dom-nul Eastwood se întinse după cutia cu tutun şi îşi umplu grijuliu pipa.
„Cred, reflectă, că a fost un efect foarte ciudat al propriului meu subconştient.