Anthony se opri în prag oarecum descum-pănit. Se pare că sosise clipa explicaţiilor. Dar, cu un mic ţipăt de încîntare, fata se ri-dică şi zbură în braţele lui.
— Ai venit !, strigă. Ai venit, cerul fie bi-
necuvîntat !
Anthony, nefiind o persoană care să nu profite de împrejurări, o îmbrăţişă fierbinte. în cele din urmă, ea se desprinse şi îl mă-sură cu fermecătoare sfială.
— Nu 'te-aş fi recunoscut niciodată, zise. N-aş fi putut.
— N-ai fi putut ?, întrebă Anthony abia auzit.
— Nu, pînă şi ochii mi se par altfel... şi eşti de zece ori mai frumos decît mi-am în-chipuit vreodată.
— Sînt ?
în sinea lui, Anthony se îmbărbăta : „Fii calm, bătrîne, fii calm ! Lucrurile merg bine, dar nu-ţi pierde capul".
— Pot să te sărut din nou, da ?
— Desigur, acceptă inimos. De cîte ori vrei.
Urmă un interludiu foarte plăcut.
„Mă întreb cine dracu' sînt ?, gîndi An-thony. Sper din tot sufletul să nu apară ade-văratul individ. Ce scumpă e !"
Folosim urmatoarele materiale pentru foraje puturi de apa: tubulatura PVC cu filtru de tip Screen si pietris margaritar, bentonita, tuburi ejectoare, venturi de fund.
Bentonita este folosita la prepararea fluidelor de foraj.
Bentonitele sunt roci argiloase formate din alterarea cenuşilor vulcanice şi se caracterizează printr-un conţinut ridicat în minerale din grupa montmorilonitului, foraje puturi alături de care apar: cuarţ, mică, illit, feldspat.
Deodată, fata se retrase din braţele sale. cu priviri îngrozite.
— Nu ai fost urmărit ?
— Nu
— Ah, sînt teribil de vicleni. Nu îi cu-noşti aşa cum îi cunosc eu. Boris e un dia-Vol.
— îl aranjez eu pe Boris ăsta.
— Eşti un leu... da un leu ! Ei sînt nişte canalii, toţi. Ascultă, 1-am găsit. Mă omoară dacă află. Mi-a fost frică... n-am ştiut ce să fac şi apoi m-am gîndit la tine... Sst ! Ce-a fost asta ?
Un zgomot, jos, în magazin. îi făcu semn să rămînă pe loc şi ieşi în vîrful picioarelor. Se reîntoarse palidă, cu priviri înfricoşate.
— Poliţia ! Vin sus. Ai vreun cuţit ? Un pistol ? Ce ai ?
— Draga mea. doar nu te aştepti să omor un poliţist ?
— Oh, eşti nebun, nebun de legat ! O să te ia cu el şi o să te spînzure.
— Ce să facă ? întrebă domnul Eastwood cu un fior foarte neplăcut pe şira spinării.
Pe scară se auzeau paşi grei.
— Uite-i că vin, şopti fata. Să negi totul.
E singura speranţă.
Se afișează postările cu eticheta foraje puturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foraje puturi. Afișați toate postările
duminică, 17 aprilie 2011
Scoala soferi
— Ce doriţi de fapt ? Vreun cadou de Mlfttă ?
— Asta e !, se agăţă Anthony de sugestia ci. Dar găseşti aşa greu ceva potrivit !
— Ei, nu chiar aşa greu, zise doamna şi se
idică hotărîtă. Un obiect vechi de sticlă nu
poate să displacă nimănui. Am o serie de ca-rafe... Şi aici uite un set delicat pentru li-chior, cel mai potrivit cadou pentru o mi-reasă.
în următoarele zece minute Anthony în-dură o adevărată tortură. Doamna îl încol-ţise ; îi prezentă toate calităţile posibile ale artei sticlăriei. începuse să-1 copleşească dis-perarea.
— Minunat, minunat !, exclamă fără vlagă, punînd jos un pahar cu picior, care tocmai îi fusese vîrît pe gît. Izbucni grăbit : Vă rog, aveţi telefon ?
— Nu, nu avem. E unul vizavi, la poştă. Ei, ce părere aveţi ? Cupa sau aceste delicate pahare de rom ?
Nefiind femeie, Anthony nu era versat în arta de a ieşi dintr-un magazin fără să cum-pere nimic.
— Mai bine să iau serviciul ăsta de lichior,
zise mohorît.
Instructorii scoala soferi isi desfasoara activitatea pe baza unei programe scolare bine fundamentata, conceputa pentru asimilarea corecta si completa a cunostiintelor si deprinderilor necesare conducerii. Sunt rabdatori si, posedand o buna cunoastere a psihicului uman, o sa te ajute sa inveti intr-o atmosfera relaxanta sa conduci si sa te comporti ca un profesionist atunci cand esti la volan. La fiecare sedinta instructorul preda tema prevazuta in programa scolara si parcurge traseul adecvat insusirii cunostintelor
Părea obiectul cel mai mic. Era îngrozit să nu se trezească în braţe cu un candelabru.
Cu durere în suflet îşi plăti achiziţia. Apoi, în timp ce bătrîna îi făcea pachetul, curajul îi reveni instantaneu. La urma urmelor, îl va considera excentric şi, oricum, ce importanţă avea părerea ei !
— Castravete, rosti clar şi răspicat. Bătrîna cotoroanţă încremeni.
— Poftim ? Ce-aţi spus ?
— Nimic, minţi Anthony la repezeală.
— Ah ! Mi s-a părut că aţi spus castravete.
— Chiar aşa, o sfidă.
— De ce n-aţi zis de la început ? Mi-am
pierdut vremea de pomană. Pe uşa aia şi sus
la etaj. Vă aşteaptă.
Ca prin vis, Anthony trecu prin uşa indi-cată şi urcă nişte scări extrem de murdare. La capătul lor, o altă uşă stătea deschisă, lă-sînd să se vadă un salon micuţ.
Pe un scaun ,şedea o fată şi privea fix spre uşă cu o expresie de nerăbdare.
Ce fată ! Avea într-adevăr acea paloare de ivoriu despre care Anthony scrisese atît cle des... Şi ochii ! Ce ochi ! Nu era englezoaică, puteai vedea dintr-o privire. Avea ceva exo-tic, străin, vizibil chiar şi în simplitatea pre-ţioasă a rochiei.
— Asta e !, se agăţă Anthony de sugestia ci. Dar găseşti aşa greu ceva potrivit !
— Ei, nu chiar aşa greu, zise doamna şi se
idică hotărîtă. Un obiect vechi de sticlă nu
poate să displacă nimănui. Am o serie de ca-rafe... Şi aici uite un set delicat pentru li-chior, cel mai potrivit cadou pentru o mi-reasă.
în următoarele zece minute Anthony în-dură o adevărată tortură. Doamna îl încol-ţise ; îi prezentă toate calităţile posibile ale artei sticlăriei. începuse să-1 copleşească dis-perarea.
— Minunat, minunat !, exclamă fără vlagă, punînd jos un pahar cu picior, care tocmai îi fusese vîrît pe gît. Izbucni grăbit : Vă rog, aveţi telefon ?
— Nu, nu avem. E unul vizavi, la poştă. Ei, ce părere aveţi ? Cupa sau aceste delicate pahare de rom ?
Nefiind femeie, Anthony nu era versat în arta de a ieşi dintr-un magazin fără să cum-pere nimic.
— Mai bine să iau serviciul ăsta de lichior,
zise mohorît.
Instructorii scoala soferi isi desfasoara activitatea pe baza unei programe scolare bine fundamentata, conceputa pentru asimilarea corecta si completa a cunostiintelor si deprinderilor necesare conducerii. Sunt rabdatori si, posedand o buna cunoastere a psihicului uman, o sa te ajute sa inveti intr-o atmosfera relaxanta sa conduci si sa te comporti ca un profesionist atunci cand esti la volan. La fiecare sedinta instructorul preda tema prevazuta in programa scolara si parcurge traseul adecvat insusirii cunostintelor
Părea obiectul cel mai mic. Era îngrozit să nu se trezească în braţe cu un candelabru.
Cu durere în suflet îşi plăti achiziţia. Apoi, în timp ce bătrîna îi făcea pachetul, curajul îi reveni instantaneu. La urma urmelor, îl va considera excentric şi, oricum, ce importanţă avea părerea ei !
— Castravete, rosti clar şi răspicat. Bătrîna cotoroanţă încremeni.
— Poftim ? Ce-aţi spus ?
— Nimic, minţi Anthony la repezeală.
— Ah ! Mi s-a părut că aţi spus castravete.
— Chiar aşa, o sfidă.
— De ce n-aţi zis de la început ? Mi-am
pierdut vremea de pomană. Pe uşa aia şi sus
la etaj. Vă aşteaptă.
Ca prin vis, Anthony trecu prin uşa indi-cată şi urcă nişte scări extrem de murdare. La capătul lor, o altă uşă stătea deschisă, lă-sînd să se vadă un salon micuţ.
Pe un scaun ,şedea o fată şi privea fix spre uşă cu o expresie de nerăbdare.
Ce fată ! Avea într-adevăr acea paloare de ivoriu despre care Anthony scrisese atît cle des... Şi ochii ! Ce ochi ! Nu era englezoaică, puteai vedea dintr-o privire. Avea ceva exo-tic, străin, vizibil chiar şi în simplitatea pre-ţioasă a rochiei.
sâmbătă, 16 aprilie 2011
Minti ratacite
Minţile rătăcite... paşte oile în munţii Sco-ţiei... o mistică întîlnire cu iubitul dispărut, efect final cu oi şi clar de lună, exact ca în filmele academice, cu fata zăcînd moartă în zăpadă şi două urme de paşi...
O poveste înduioşătoare ! Anthony îşi pă-răsi creaţia cu un suspin şi clâtină tri.st din cap. Ştia prea bine că editorul nu dorea ge-nul acesta de povestire, oricît de frumoasă. Povestirea pe care o dorea şi insista să o aibă (şi, în mod cu totul întîmplător, plătea o sumă frumuşică pentru a o obţine) era des-pre femei brunete şi misterioase, străpunse de un cuţit în inimă, cu un erou tînăr pe ne-drept suspectat şi brusca descîlcire a misteru-lui împreună cu indicarea vinovatului în per-soana cea mai puţin dubioasă, cu sprijinul celor mai inadecvate motivări. De fapt, exact „Misterul celui de-al doilea castravete" !
„Totuşi, reflectă Anthony, pariez pe zece la unu că o să schimbe titlul şi o să-i spună cumva şocant, ca de pildă «Adesea crima pîn-găreşte», fără să mă întrebe. Ah ! Afurisit să fie telefonul ăsta !"
Se îndreptă furios spre el şi ridică ^ecep-torul. în ultimul ceas mai sunase de două ori — o dată, număr greşit şi altă dată, pen-tru a fi invitat la masă de o cuconiţă cara-
ghioasă din lumea bună, pe care o ura amar-nic, dar care fusese atît de insistentă, încît nu-i putuse ţine piept.
— Alo !, mîrîi în receptor.
îi răspunse o voce de femeie, o voce cati-felată, mîngîietoare, cu. o urmă de accent străin.
— Tu eşti iubitule ?
— Păi... nu prea ştiu, răspunse domnul Eastwood prudent. Cine-i la telefon ?
— Eu, Carmen. Ascultă, iubitule. Sînt ur-mărită... sînt în primejdie... trebuie să vii imediat. E o chestiune de viaţă şi de moarte.
— Vă rog să mă scuzaţi, se eschivă dom-nul Eastwood politicos. Mi-e teamă că aţi gre-şit.
11 întrerupse pînă să termine.
— Vino ! Dacă descoperă ce fac, mă
omoară. Nu mă părăsi. Vino repede ! Altfel
mă omoară. Ştii doar, strada Kirk nr. 320.
Parola e castravete... Ssstt !
Auzi ţăcănitul slab cînd se închise telefo-nul la capătul celălalt. Foarte surprins, dom-nul Eastwood se întinse după cutia cu tutun şi îşi umplu grijuliu pipa.
„Cred, reflectă, că a fost un efect foarte ciudat al propriului meu subconştient.
O poveste înduioşătoare ! Anthony îşi pă-răsi creaţia cu un suspin şi clâtină tri.st din cap. Ştia prea bine că editorul nu dorea ge-nul acesta de povestire, oricît de frumoasă. Povestirea pe care o dorea şi insista să o aibă (şi, în mod cu totul întîmplător, plătea o sumă frumuşică pentru a o obţine) era des-pre femei brunete şi misterioase, străpunse de un cuţit în inimă, cu un erou tînăr pe ne-drept suspectat şi brusca descîlcire a misteru-lui împreună cu indicarea vinovatului în per-soana cea mai puţin dubioasă, cu sprijinul celor mai inadecvate motivări. De fapt, exact „Misterul celui de-al doilea castravete" !
„Totuşi, reflectă Anthony, pariez pe zece la unu că o să schimbe titlul şi o să-i spună cumva şocant, ca de pildă «Adesea crima pîn-găreşte», fără să mă întrebe. Ah ! Afurisit să fie telefonul ăsta !"
Se îndreptă furios spre el şi ridică ^ecep-torul. în ultimul ceas mai sunase de două ori — o dată, număr greşit şi altă dată, pen-tru a fi invitat la masă de o cuconiţă cara-
ghioasă din lumea bună, pe care o ura amar-nic, dar care fusese atît de insistentă, încît nu-i putuse ţine piept.
— Alo !, mîrîi în receptor.
îi răspunse o voce de femeie, o voce cati-felată, mîngîietoare, cu. o urmă de accent străin.
— Tu eşti iubitule ?
— Păi... nu prea ştiu, răspunse domnul Eastwood prudent. Cine-i la telefon ?
— Eu, Carmen. Ascultă, iubitule. Sînt ur-mărită... sînt în primejdie... trebuie să vii imediat. E o chestiune de viaţă şi de moarte.
— Vă rog să mă scuzaţi, se eschivă dom-nul Eastwood politicos. Mi-e teamă că aţi gre-şit.
11 întrerupse pînă să termine.
— Vino ! Dacă descoperă ce fac, mă
omoară. Nu mă părăsi. Vino repede ! Altfel
mă omoară. Ştii doar, strada Kirk nr. 320.
Parola e castravete... Ssstt !
Auzi ţăcănitul slab cînd se închise telefo-nul la capătul celălalt. Foarte surprins, dom-nul Eastwood se întinse după cutia cu tutun şi îşi umplu grijuliu pipa.
„Cred, reflectă, că a fost un efect foarte ciudat al propriului meu subconştient.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)