Forari puturi de apa

Anthony se opri în prag oarecum descum-pănit. Se pare că sosise clipa explicaţiilor. Dar, cu un mic ţipăt de încîntare, fata se ri-dică şi zbură în braţele lui.
—    Ai venit !, strigă. Ai venit, cerul fie bi-
necuvîntat !
Anthony, nefiind o persoană care să nu profite de împrejurări, o îmbrăţişă fierbinte. în cele din urmă, ea se desprinse şi îl mă-sură cu fermecătoare sfială.
—    Nu 'te-aş fi recunoscut niciodată, zise. N-aş fi putut.
—    N-ai fi putut ?, întrebă Anthony abia auzit.
—    Nu, pînă şi ochii mi se par altfel... şi eşti de zece ori mai frumos decît mi-am în-chipuit vreodată.
—    Sînt ?
în sinea lui, Anthony se îmbărbăta : „Fii calm, bătrîne, fii calm ! Lucrurile merg bine, dar nu-ţi pierde capul".
—    Pot să te sărut din nou, da ?
—    Desigur, acceptă inimos. De cîte ori vrei.
Urmă un interludiu foarte plăcut.
„Mă întreb cine dracu' sînt ?, gîndi An-thony. Sper din tot sufletul să nu apară ade-văratul individ. Ce scumpă e !"
 Folosim urmatoarele materiale pentru foraje puturi de apa: tubulatura PVC cu filtru de tip Screen si pietris margaritar, bentonita, tuburi ejectoare, venturi de fund.
Bentonita este folosita la prepararea fluidelor de foraj.
Bentonitele sunt roci argiloase formate din alterarea cenuşilor vulcanice şi se caracterizează printr-un conţinut ridicat în minerale din grupa montmorilonitului, foraje puturi alături de care apar: cuarţ, mică, illit, feldspat.
Deodată, fata se retrase din braţele sale. cu priviri îngrozite.
—    Nu ai fost urmărit ?
—    Nu
—    Ah, sînt teribil de vicleni. Nu îi cu-noşti aşa cum îi cunosc eu. Boris e un dia-Vol.
—    îl aranjez eu pe Boris ăsta.
—    Eşti un leu... da un leu ! Ei sînt nişte canalii, toţi. Ascultă, 1-am găsit. Mă omoară dacă află. Mi-a fost frică... n-am ştiut ce să fac şi apoi m-am gîndit la tine... Sst ! Ce-a fost asta ?
Un zgomot, jos, în magazin. îi făcu semn să rămînă pe loc şi ieşi în vîrful picioarelor. Se reîntoarse palidă, cu priviri înfricoşate.
—    Poliţia ! Vin sus. Ai vreun cuţit ? Un pistol ? Ce ai ?
—    Draga mea. doar nu te aştepti să omor un poliţist ?
—    Oh, eşti nebun, nebun de legat ! O să te ia cu el şi o să te spînzure.
—    Ce să facă ? întrebă domnul Eastwood cu un fior foarte neplăcut pe şira spinării.
Pe scară se auzeau paşi grei.
—    Uite-i că vin, şopti fata. Să negi totul.
E singura speranţă.

Scoala soferi

—    Ce  doriţi   de   fapt ?   Vreun   cadou   de Mlfttă ?
—    Asta e !, se agăţă Anthony de sugestia ci. Dar găseşti aşa greu ceva potrivit !
—    Ei, nu chiar aşa greu, zise doamna şi se
idică hotărîtă. Un obiect vechi de sticlă nu
poate să displacă nimănui. Am o serie de ca-rafe... Şi aici uite un set delicat pentru li-chior, cel mai potrivit cadou pentru o mi-reasă.
în următoarele zece minute Anthony în-dură o adevărată tortură. Doamna îl încol-ţise ; îi prezentă toate calităţile posibile ale artei sticlăriei. începuse să-1 copleşească dis-perarea.
—    Minunat, minunat !,    exclamă fără vlagă, punînd jos un pahar    cu picior, care tocmai îi fusese vîrît pe gît.    Izbucni grăbit : Vă rog, aveţi telefon ?
—    Nu, nu avem. E unul vizavi, la poştă. Ei, ce părere aveţi ? Cupa sau aceste delicate pahare de rom ?
Nefiind femeie, Anthony nu era versat în arta de a ieşi dintr-un magazin fără să cum-pere nimic.
—    Mai bine să iau serviciul ăsta de lichior,
zise mohorît.
 Instructorii scoala soferi isi desfasoara activitatea pe baza unei programe scolare bine fundamentata, conceputa pentru asimilarea corecta si completa a cunostiintelor si deprinderilor necesare conducerii. Sunt rabdatori si, posedand o buna cunoastere a psihicului uman, o sa te  ajute sa inveti intr-o atmosfera relaxanta sa conduci si sa te comporti ca un profesionist atunci cand esti la volan. La fiecare sedinta instructorul preda tema prevazuta in programa scolara si parcurge traseul adecvat insusirii cunostintelor
Părea obiectul cel mai mic. Era îngrozit să nu se trezească în braţe cu un candelabru.
Cu durere în suflet îşi plăti achiziţia. Apoi, în timp ce bătrîna îi făcea pachetul, curajul îi reveni instantaneu. La urma urmelor, îl va considera excentric şi, oricum, ce importanţă avea părerea ei !
—    Castravete, rosti clar şi răspicat. Bătrîna cotoroanţă încremeni.
—    Poftim ? Ce-aţi spus ?
—    Nimic, minţi Anthony la repezeală.
—    Ah ! Mi s-a părut că aţi spus castravete.
—    Chiar aşa, o sfidă.
—    De ce n-aţi zis de la început ? Mi-am
pierdut vremea de pomană. Pe uşa aia şi sus
la etaj. Vă aşteaptă.
Ca prin vis, Anthony trecu prin uşa indi-cată şi urcă nişte scări extrem de murdare. La capătul lor, o altă uşă stătea deschisă, lă-sînd să se vadă un salon micuţ.
Pe un scaun ,şedea o fată şi privea fix spre uşă cu o expresie de nerăbdare.
Ce fată ! Avea într-adevăr acea paloare de ivoriu despre care Anthony scrisese atît cle des... Şi ochii ! Ce ochi ! Nu era englezoaică, puteai vedea dintr-o privire. Avea ceva exo-tic, străin, vizibil chiar şi în simplitatea pre-ţioasă a rochiei.

Gradinarul cel comic

Aşa era foarte bine. Anthony Eastwood ştia — ca oricine, de altfel — cum ar fi tre-buit să fie povestirea. Necazul era că nu reu-şea cu nici un chip să înceapă. Cele două atribute esenţiale ale unei povestiri erau tit-lul şi intriga ; restul însemna doar muncă de rutină. Uneori însuşi titlul ducea la intrigă şi totul venea de la sine. Âcum, însă, titlul con-tinua să îl sfideze de pe pagina goală şi nu lăsa să se întrezărească nici cel mai mic de-taliu al intrigii.
Din nou privirea lui Anthony Eastwood pretinse inspiraţie tavanului, podelei, tapetu-lui... şi nu apăru nimic.
— Numele eroinei va fi Sonia, hotărî pen-tru a urgenta demarajul. Sonia   sau...   poate Dolores. O să aibă pielea palidă   ca   fildeşul, acea culoare care nu se datorează unei sănă-tăţi precare, şi ochii asemeni lacurilor inson-dabile. Numele eroului va fi George sau, mai bine, John ; ceva scurt şi englezesc. Apoi gră-dinarul — presupun că o să apară şi un gră-dinar, doar trebuie să îngrijim cumva nenoro-citul ăsta de castravete — grâdinarul ar pu-tea fi scoţian şi să dovedească un pesimism amuzant în privinţa îngheţurilor timpurii...
Uneori metoda dădea roade ; nu şi   în   di-mineaţa asta ! Cu toate că reuşea să îi vadă

clar pe Sonia, pe George şi pe grădinarul cel comic, aceştia nu păreau dornici să fie activi şi să facă ceva.Grad
,,Ar putea fi o banană, neîndoielnic, gîndi Anthony, disperat. Sau o salată verde sau o varză de Bruxelles ? O criptogramă pentru Bruxelles... răsaduri furate... un baron bel-gian sinistru...".
O fracţiune de secundă păru să se între-vadă o geană de lumină, dar se stinse ime-diat. Baronul belgian nu voia să se întrupeze şi Anthony îşi dădu brusc seama că îngheţu-rile timpurii şi castraveţii erau două noţiuni incompatibile, aşa că adio grădinar amuzant.
— Fir-ar să fie !, spuse Anthony.
Şe ridică şi apucă ziarul „Daily Mail". Era foarte posibil ca cineva să fi fost ucis într-un mod care să inspire un autor ce se străduia din răsputeri. însă în dimineaţa asta nu erau decît evenimente politice şi ştiri externe. Domnul Eastwood aruncă ziarul scîrbit.
Apoi luă de pe masă un roman, închise ochii şi puse degetul în josul unei pagini. Cu-vîntul pe care soarta i-1 indică în acest fe] era „oaie". în momentul următor, dînd do-vadă de un spirit sclipitor, în minte i se de-rulă o întreagă povestire. O fată drăguţă... iubitul ei fusese   omorît   în război...   ea   are